Cu binecuvintrea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, pe data de 11 august s-a întreprins un act misionar-filantropic de anvergură deosebită, organizat de preoţii din protopopiatul Hînceşti.
A fost organizat un pelerinaj la 4 mănăstiri: Hîncu, Căpriana, Condriţa şi Suruceni, pentru copii orfani de la Scoala-internat din Cărpineni, copii de la Plasamentul temporar pentru copii în situaţii de risc ,,Brînduşa” din or. Hînceşti şi femeile de la centru-social-maternal pentru femei cu copii mici fără adăpost ,,Pro-Femina” din or. Hînceşti. S-au bucurt de această călătorie 42 de copii şi 12 femei, majoritatea fiind pentru prima dată în acest mediu monastic.
Ca ghid pentru această călătorie fiind preotul Vasile PREPELIŢA, din sat. Buţeni, care a povestit despre viaţa monahală, reguli de purtare în biserică, despre cinstirea Sf. Moaşte, despre mijlocirea Sfinţilor şi multe altele.
Copii au fost invitati la o agapă frăţească la care au rostit unanim rugaciunea ,,Tatal nostru”.
Aducem sincere multumiri preoţilor, care au luat parte la acest gest de caritate şi sperăm ca şi pe viitor preoţii din Protopopiatul Hînceşti vor fi tot aşa de uniţi şi cu iniţiative la fapte bune.
Preoţii participanţi:
1. Pr. Serghei Briceag, or. Hincesti
2. Pr. Mihail Barbalat, sat.Obileni
3. Pr. Andrei Simon, sat. Mereseni
4. Pr. Alexandru Norosan, sat. Dahnovici
5. Pr. Leonte Lilicu, sat. Logăneşti
6. Pr. Siluan Cheptene, sat. Balceana
7. Pr. Andrei Percic, sat. Cioara
8. Pr. Dumitru Damian, sat. Sipoteni
9. Pr. Vadim Pînzari, sat. Carpineni
10. Pr. Serghei Rosca, sat. Nemteni
11. Pr. Vasile Prepelita, sat. Buteni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu